Cazinoul Băile Herculane
Obiectiv construit
Despre
Cazinoul, construit în stil baroc de către arhitectul austriac Carl Wilhelm Christian Doderer în anul 1864, aminteşte de eleganța aristocrației imperiale din Viena, incluzând o somptuoasă sală de spectacole, restaurant și un bazar cu 14 bolți și 12 ferestre impunătoare. La etaj se află "Sala de Argint", locul unde elitele se adunau pentru a se deda jocurilor de noroc.
Pe terasa Cazinoului din staţiunea de pe malul Cernei se desfășurau baluri opulente, în care aristocrații dansau vals sub luminile lumânărilor, amintind de splendoarea imperială a Vienii. Serile speciale ale vremii s-au dovedit a fi o sursă preţioasă de inspiraţie pentru artişti, compozitorul Jakob Mathias Pazeller dedicând în anul 1903 o piesă de vals acestui edificiu. Piesa de vals poate fi ascultată urmând linkul: https://youtu.be/9HIqegmfYpo
sursa text & foto