Biserica ortodoxă din Cireșa
Biserica ortodoxă din Cireșa

Biserica ortodoxă din Cireșa

Monument religios

Despre

Biserica comunei Cireşa a fost la început din lemn. Nu se cunosc cu exactitate împrejurările în care a dispărut această biserică, însă se știe că actualul lăcaș de cult a fost zidit în anul 1821 și a fost sfințită pentru prima dată în anul 1830. 

Având în vedere că biserica a devenit tot mai neîncăpătoare, cu sprijinul autorităților locale, în 1995, pe latura vestică a bisericii s-a construit o anexă, iar astăzi, aici se află epitropia bisericii și steagurile.

În anul 2006 a avut loc târnosirea bisericii de către PS Lucian, Episcop al Caransebeşului.

sursa text: episcopiacaransebesului.ro
sursa foto: Facebook Parohia Ortodoxa Ciresa 

Alte sugestii

Monument religios
Mănăstirea Călugăra  este ridicată în Munții Marilei, sub vârful Rol, în apropierea Oraviței. Aceasta a fost sfințită la 1 octombrie 1881, cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului“. În interiorul bisericii se păstreaza moaștele unui călugăr, găsite în peștera descoperită pe locul unde azi se află Mănăstirea Călugăra. În apropierea mănăstirii, într-un fag gros, se află o icoana a Sf. Prooroc Ilie, copacul crescând fără a acoperi icoana.
Oravita, Romania
Monument religios
Catedrala „Învierea Domnului” și „Sf. Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeş este situată în centru civic și a fost sfințită în 12 septembrie 2010, de către Preafericitul părinte Daniel. Construcția este realizată în stil bizantin, având un iconostas de lemn. Lăcașul de cult reprezintă visul împlinit al primului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea, din timpul păstoririi Eparhiei Banatului Montan. sursa text sursa foto
Strada Episcopiei, Caransebeș 325400, Romania
Monument religios
Biserica ortodoxă "Sfinții Arhangheli Mihail si Gavril" din Reșița a fost construită in perioada 1872-1884, iar în anul 1985 aceasta a fost mutată. Operațiunea de translatare a lăcașului de peste 2000 de tone s-a realizat în 23 de ore, pe o distanță de 55 de metri, cu ajutorul unor șine. Biserica mai este cunoscută drept Biserica Petru Iacob, după numele unui proprietar de prăvălii din acea zonă. sursa text sursa foto
Piața 1 Decembrie 1918 Piata 1 Decembrie 1918, Reșița 320003, Romania
Monument religios
Biserica "Nașterea Maicii Domnului și Înălțarea Domnului" din Ineleț a fost ridicată în anul 1973, din dorința locuitorilor din cătunele Ineleț, Tatu și Scărișoara de a avea un lăcaș de rugăciune mai aproape de ei. Înainte, aceștia trebuiau să meargă zeci de km până în Bogâltin, cel mai apropiat sat cu biserică din zonă.  sursa foto: Google Maps - Agenția 360 România
Cornereva, Romania
Monument religios
Biserica de lemn din Ersig poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului” și este monument istoric.   Sursa foto: Facebook Parohia Ortodoxă Ersig
Ersig, Romania
Monument religios
Biserica este clădirea care închide la nord Piața Hercules.  Aceasta a fost construită între anii 1836-1838, în timpul Împăratului Ferdinand I și înlocuind o capelă catolică mai veche ce se afla pe același teren, dar care a fost distrusă în secolul al XVIII-lea, de către turci.  La Capela Catolică, împărăteasa Elisabeta împreună cu suita ei, a participat la slujbele din Săptămâna Patimilor, în zilele de Paști, precum și în celelalte duminici din timpul sejurului său de șase săptămâni la Băile Herculane, din 1887.  Între anii 1997-2000, biserica a fost renovată. 
Piața Hercules 5, Băile Herculane 325200, Romania