Lacul Mărghitaș
Lacul Mărghitaș

Lacul Mărghitaș

Atracție naturală

Lacul Mărghitaș, Romania

Despre

Cei care vor să se relaxeze un weekend în natură și să-și umple plămânii cu aerul curat de munte pot alege un loc fascinant, dar mai puțin cunoscut din această parte a țării. Este vorba despre Lacul Mărghitaș, aflat la doar trei kilometri de orașul Anina, un paradis al naturii în care te poți încărca de energie.

Lacul Mărghitaș se află într-o zonă care pare desprinsă din povești, și anume Munții Aninei, în județul Caraș-Severin, unul dintre locurile pitorești din vestul țării. Acest lac din Banat este unul cu totul special, pentru că este primul lac din această parte a României care a fost creat în scop turistic, în anul 1940. Lacul de acumulare Mărghitaș are formă de săgeată, este situat pe râul Buhui și se desfășoară pe o suprafață de patru hectare.

De pe platoul acestei stațiuni pot fi admirate peisajele fascinante din Munții Aninei. Lacul este plin de vegetație acvatică, dar în apele sale de un albastru deosebit se găsesc și pești precum linul, cleanul sau caracuda. Cei care doresc să se relaxeze într-un weekend în natură sau să pescuiască sunt așteptați în stațiunea din Munții Aninei. De asemenea, în apropierea lacului Mărghitaș se află un alt loc superb, și anume lacul Buhui, cele două locuri fiind considerate raiul pescarilor, în același timp fiind ideale pentru a asculta liniștea naturii.

Sursă text & foto

Alte sugestii

Atracție naturală
Stâncile Adam și Eva de la Eftimie Murgu reprezintă o formațiune geologică spectaculoasă situată în această localitate. Aceste stânci, denumite simbolic Adam și Eva, au fost modelate de-a lungul timpului de forțele naturii, creând o imagine remarcabilă în peisajul local. Sursă foto
Eftimie Murgu, Romania
Atracție naturală
Podul Natural din Cărbunari reprezintă o minunată atracție naturală situată în această localitate. Acest pod natural, format în mod natural de-a lungul timpului, impresionează cu forma și structura sa unică. Cuibărit în mijlocul peisajului natural, acest pod se remarcă prin arhitectura sa geologică aparte. Sursă foto
Cărbunari, Romania
Atracție naturală
Peștera Lacul Dracului  este un obiectiv turistic deosebit, recunoscut de comunitatea locală de mult timp. A fost investigată în detaliu în perioada 1962-1966 de către A. Negrea, Șt. Negrea și V. Sencu. Totuși, o descoperire semnificativă a avut loc în primăvara anului 1981, când speologii scafandri ai grupului GESS-București, format din Cristian Lascu, I. Povară, C. Vânău și Ș. Sârbu, au explorat fundul lacului și au găsit o galerie la o adâncime de 12 metri. Această galerie a condus spre interiorul masivului calcaros, traversând un culoar înecat lung de 25 de metri, până când au ajuns într-o impresionantă sală subterană. În această sală, calcarul alb și spălat se alternează armonios cu straturile negre de silex, oferind o imagine spectaculoasă. Sursa
Peștera Lacul Dracului, Cărbunari, Romania
Atracție naturală
Cascada Fecioara Maria are o frumusețe aparte, îndemnându-te parcă să poposești cât mai mult în acest loc. Cascada este situata la aproximativ 12 km de stațiunea Băile Herculane, chiar lângă lacul de acumulare Prisaca. Traseul până la cascadă este ușor și pornește de la Podul Vânturătorii, din locul unde pornește și traseul spre Cascada Vânturatoarea. sursa text
Cascada Fecioara Maria, Romania
Atracție naturală
Vârful Gugu are o înălțime de 2.291m, fiind cel mai înalt din masivul Godeanu. Vârful Gugu este unul foarte izolat, fiind accesibil doar pe creastă, dinspre Vârful Godeanu sau pe una din Văile Râului Lăpușnicul Mare. Totuși, odată ajunși aici, tot efortul va fi meritat, peisajele deosebite și aerul curat de munte fiind un adevărat medicament pentru suflet. sursa
Vârful Gugu, Munții Godeanu, Romania
Atracție naturală
Cheile Cernei reprezintă o arie naturală protejată, ce se situează pe Valea Cernei, în Munții Poiana Ruscă. Rezervația are o suprafață de 2 ha, cheile cu versanți înalți fiind săpate în rocile metamorfice de apele Râului Cerna.  Turiștii dornici de aventură și de aer curat ce ajung în aceste zone se vor putea bucura de un cadru natural de excepție și peisaje de vis. 
DJ687D, Romania
Atracție naturală
Cascada Șucu din județul Caraș Severin se află în Poiana Mărului, la o altitudine de 700 metri, între Munții Țarcu și Muntele Mic. Aceasta se află pe râul cu același nume, chiar înainte de revărsarea acestuia în Lacul Poiana Mărului.  Pe râul Șucu sunt formate mai multe cascade, cea mai impresionantă dintre ele este de departe cascada Șucu. De asemenea, se spune că aerul din zona Cascadei Șucu ar fi cel mai pur de pe planetă, datorită ionizării foarte mari. sursa text: informatii-romania.ro
Poiana Mărului, Romania
Atracție naturală
Lacul Rusca-Teregova, situat pe râul Hideg este un lac artificial, construit în anul 2006, având un barajul modern „dublu arc”, o deschidere de 400 m şi o înălţime de 75 m. Atunci când este complet umplut, lacul se întinde pe o suprafață de 7 km. Locul oferă un peisaj impresionant, iar în apropierea sa se poate ajunge și pe traseul tematic Ţara Gugulanilor. sursa
Lacul Poiana Rusca, Romania
Atracție naturală
Lacul Breazova este primul lac de acumulare din sud-estul Europei. Acesta are o suprafatță de 12 hectare și a fost construit între anii 1907-1909, pe râul Bârzava, la o altitudine de 500 metri. Lacul Breazova din județul Caraș-Severin încântă orice călător cu peisaje naturale deosebite, acesta fiind înconjurat de păduri de fag amestecate cu pin. sursa foto
Breazova, Romania