Pe urmele împărătesei Sissi - Foișorul Elisabeta

Pe urmele împărătesei Sissi - Foișorul Elisabeta


Foișorul Roșu - Elisabeta

Dintre foișoarele Munților Cernei, cel Roșu este amplasat în punctul cel mai înalt la aproximativ 500 m altitudine. Dacă celelalte trei foișoare sau puncte de belvedere de până aici erau cunoscute și accesibile pe poteci încă înainte de 1850, Foișorul Roșu s-a construit la dorința Împărătesei Austro-Ungariei, Elisabeta (Sissi). 

Într-una din numeroasele sale excursii montane în preajma stațiunii (probabil  în 1887) – lucru deloc neobișnuit căci se cunoaște că era o împătimită a naturii sălbatice – însoțită de contesa Charlotta von Majláth, doamna sa de onoare, și având drept călăuză pe Petru Zarva, pădurar din Pecinișca, împărăteasa a urcat poteca strâmtă, anevoioasă și puțin umblată care ajungea spre culme de la Foișorul Ciorici. 

Ceva mai sus de acest punct, după câteva scurte serpentine, ajunsă pe un umăr golaș al muntelui, împărăteasa a fost copleșită de măreția priveliștii: „Ce frumos!” a exclamat, cuprinsă de vrajă, „Ce plăcere aș avea să iau prânzul aici!”. Se spune că, pentru a-i împlini dorința, optzeci de pădurari au amenajat peste noapte traseul și foișorul, care de atunci poartă numele suveranei.

Astăzi o potecă marcată cu triunghi albastru și roșu ce suie din stațiune trecând pe la cele patru foișoare și ajunge până sus, în Poiana cu Peri, pe culmea Mohornicului, ne poartă pe urmele pașilor Elisabetei, pe un traseu tematic nu foarte ușor, însă pe care se înșiruie cele mai frumoase puncte de belvedere asupra stațiunii și a văii Cernei.

Alte sugestii

Drumul Țării Almăjului
Drumul Țării Gugulanilor
Drumurile Romane
Drumul Fierului
Drumul apelor miraculoase