Drumul Țării Almăjului

Drumul Țării Almăjului


Țara Almăjului este un tărâm special în care se pot vedea locuri inedite de o valoare inestimabilă. Unele s-au rup din sufeltul naturii iar altele au luat naștere din iscusința meșteșugarilor locului. Descoperirile arheologice și existența unor denumiri arhaice sunt dovadă eterna a faptului că Valea Almăjului a fost locuită din cele mai vechi timpuri.

Nu departe de comuna Dalboșeț a fost identificată o „villa rustica” de dimensiuni foarte mari ce este dovadă a influenței romane în această zonă. În satul Putna dar și la Rudăria se află vechi mori de apă, cele mai vechi fiind construite încă din secolul al XVIII-lea. Tot la Putna încă stau mândre case construite cu peste două secole în urmă.

Țara Almăjului este locul în care au ieșit la iveală multe vestigii valoroase. Aflată în partea sudică a depresiunii, în localitatea Bănia au descoperit urme ale omului modern încă din preistorie, iar pe un deal din vecinătate se poate observa umbra unui castel medieval. Deși multe vestigii istorice încă se pot observa în locul unde au fost descoperite, alte obiecte cu siguranță se află acum într-un muzeu al satului.

Drumul vestigiilor

Din dorința de a conserva valorile descoperite pe pământul Almăjului, localnicii au făcut orice pentru a le aduna și a le pune la păstrare. 

Casa fostului învățător Gheorghe Rancu din Șopotu Vechi a fost transformată într-un muzeu veritabil. Se pot observa peste două mii de exponate: monede romane, flori de mină, ceramică și unelte din epoca preistorică,  dar și costume populare, uniforme, fotografii și cărți vechi, icoane pe sticlă. Toate exponatele au fost adunate de-a lungul a zeci de ani, toate provenind din Valea Almăjului.

Multe alte case încă mai păstrează piese vechi de port popular. În satele din Valea Almăjului se mai întalnesc localnici ce urmează tradițiile vechi și practică meserii necesare traiului de zi cu zi, practicate încă de pe vremea stăpânirii austriece.

Alte sugestii

Drumul Țării Gugulanilor
Drumurile Romane
Drumul Fierului
Drumul apelor miraculoase
Traseul regelui Mihai - La Crucea Albă