Pietrele lui Scorilo
Pietrele lui Scorilo

Pietrele lui Scorilo

Atracție naturală

Zăvoi, Romania

Despre

Pietrele lui Scorilo reprezintă un adevărat altar păgân al dacilor, situat la altitudinea de 1.200 m pe versantul nordic al masivului Muntele Mic. Zona era locul de vânătoare preferat de daci, fiind în munţi şi având o bogată faună. Pe acest traseu turistic acum, Muntele Mic – Poiana Mărului, care trece prin Valea Scorilo, legenda spune că regele dac cu acelaşi nume, ar fi ascuns o comoară. Regele Scorilo era tatăl lui Decebal, fapt confirmat de inscripţia găsită la Sarmizegetusa: „Decebalus per Scorilo". Acest traseu este de o frumuseţe rară, încântând privirile şi celui mai pretenţios turist.

Tot parte din legenda transmisă încă de secole, sunt şi indiciile locului exact în care se află comoara: Scorilo ar fi ascuns comoara într-o peşteră situată pe un perete drept al Stâncii Scorilo (ce se găseşte undeva în centru, la o distanţă de 40 m de la poale şi 40 m de la culme), peşteră situată acolo unde cade prima rază de soare ce vine peste creasta numită Buza Nedeii la solstiţiul de vară,  în ziua de 21 iunie a fiecărui an.

Existenţa unei peşteri într-o stâncă formată din şisturi cristaline este greu de acceptat, deoarece în acest fel de rocă nu se pot forma peşteri naturale. Printr-o cercetare mai amănunţită a stâncii, nu a fost găsită decât o încăpere laterală ce pare că a fost săpată în stâncă, de om, ca un adăpost pentru ciobanii ce urcau spre Muntele Mic. Are formă de copertină, ca o adâncitură. Despre locul în sine, ciobanii şi localnicii nu vor să vorbească foarte multe, considerând zona una sacră despre care nu mulţi trebuie să ştie totul. În ultimii zeci de ani, au fost mulţi care au căutat comoara, însă fără succes. Si nimeni nu a făcut cercetări amănunţite ale zonei.

Mai mult, Mormântul lui Scorilo, spune tot legenda, se află pe acest traseu turistic, undeva în Valea Scorilo, lucru ce pare credibil, mai ales că  Ulpia Traiana Sarmizegetusa este situată dincolo de deal.

Pietrele Scorile, Cleanţul Scorilo, Cioaca (Creasta) Scorilo sunt nume vechi, ce au rămas în vocabular încă din timpul dacilor, care s-au transmis împreună cu credinţa că ar exista o comoară a dacilor aici.

Surza text & foto

Alte sugestii

Atracție naturală
Dacă ajungi pe Cheile Minișului, fă o oprire la cascada de la Cârșa, situată la doar 14 km de Anina, peste râul Miniș, în partea stângă. Cascada este alimentată cu apă din precipitații, motiv pentru care uneori poate seca temporar pe timpul verii. Totuși, aceasta are o impresionantă cădere de apă de aproximativ 30 de metri, ce se revarsă pe stâncile calcaroase ce ascund una dintre numeroasele peșteri ce se regăsesc pe Cheile Minișului.  Situată într-o zonă de o frumusețe aparte, aici te poți bucura de frumusețea cascadei și de aerul curat de pădure ce o înconjoară.  Accesul rutier se realizează pe șoseaua ce face legătura între localitățile Anina - Bozovici.
DN57B, 325150, Romania
Atracție naturală
Caraș-Severin abundă de atracții naturale, peisaje deosebite și un aer pe care nu te saturi să îl respiri, având numeroase zone unde gradul de puritate al aerului este printre cele mai ridicate din țară și din Europa. Iar dacă te afli printre pasionații de drumeții și de relaxare în inima naturii, avem pentru tine un top al celor mai spectaculoase atracții ale județului.