Puțul I (întâi) al minei de cărbuni din Anina

Funicularul a fost construit între anii 1963-1964. Această construcție reprezintă vechiul sistem de transport al calcarului, care pornea de la cariera de pe Valea Domanului, fiind practic o punte de 3,5 km, din care 700 m traversează oraşul. Mai mult decât atât, spațiul traversat de linia funicularului are o deosebită valoare istorică, deoarece în zona centrală a orașului, se încrucişează, cu calea ferată pe care au circulat locomotivele cu abur (1872), turbinele hidraulice (1946) şi marile motoare Diesel navale (1977). surse: tur.visitcarasseverin.ro,  banatulazi.ro

Calea ferată Oravița - Baziaș un monument istoric, fiind cea mai veche din România și având o lungime de 62,5 km. Traseul său trece prin Iam, Milcoveni, Gârliște, Vrăniuți, Răcășdia, Oravița, conținând 1 viaduct, 7 poduri, 17 podețe. Calea ferată a fost folosită pentru prima dată în 20 august 1854, pentru transportul de marfă, urmând ca din 1 noiembrie 1856 să fie utilizată și pentru trenurile de călători. Calea ferată Oravița - Baziaș este cea mai veche din România, având o lungime de 62,5 km. sursa

Într-un loc cu un peisaj ce îți taie respirația, turiștii pot admira un obiectiv unic, care se află în județul Caraș-Severin. Este vorba de cariera de marmură de la Ruschița, considerată ca fiind cea mai mare din România. Marmura în diferite culori, ascunsă în Munții Poiana Ruscă, la aproximativ 800 de metri altitudine, în comuna Rusca Montană, reprezintă una dintre bogățiile din vestul țării, despre care se spune că este „aurul alb” din Banatul Montan. Cariera de marmură de la Ruschița se găsește la confluența pârâului cu Raci cu râul Rusca și este recomandat a fi privită de pe vârful de munte, având forma unui „clopot răsturnat”, marmura fiind exploatată în trepte. Ruschița este cel mai renumit zăcământ de marmură din România, pus în exploatare de la sfârșitul secolului XIX. În prezent, perimetrul de exploatare este de 43 de hectare, fiind compusă din „Cariera Veche” – Gropan și „Cariera Nouă” din Dealul lui Ionel.   Primul care a atras atenția asupra calităților remarcabile ale marmurei din județul Caraș-Severin, pe care a comparat-o cu celebra marmură de Carrara, a fost sculptorul maghiar Istvani Ferenczy. Însa valoarea marmurei a fost apreciată încă de pe vremea romanilor. În anul 1883, zăcământul de marmură de la Ruschița a început să fie exploatat de Johann Biebel, un renumit inginer constructor din Banat. Acesta a devenit primul proprietar al carierei, pe care o supranumește „a magyar Carrara”.   „După moartea lui Johann Biebel, fiul său, Janos, unul dintre arhitecții Turnului Eiffel, a continuat exploatarea, astfel că în anul 1912 marmura de la Ruschița ajunsese să fie exploatată în 12 țări”, explică autorii ghidului turistic „Banatul Montan”. Până în anul 1840, extracția marmurii s-a realizat în formă de clopot întors și a atins adâncimea de 130 de metri. După acest an, exploatarea s-a realizat în felii orizontale și fâșii longitudinale. Începând cu anul 2001, a fost început lucrul și la Cariera Nouă de la Ruschița, aflată lângă Cariera Veche, iar cu ajutorul echipamentelor moderne este permisă extracția a peste 2.000 de metri cubi pe lună. Marmură din Banat la Domul din Milano Marmura românească din Banatul Montan are o calitate superioară, motiv pentru care este clasată printre cele mai bune din lume și se regăsește în mai multe clădiri emblematice de pe tot globul. Aceasta prezintă o mare varietate de nuanțe de culoare: alb-gălbui, porto, roz-pal și roz intens. În ultimii zece ani, marmura de Ruschița a fost folosită cu succes în proiecte faimoase din întreaga lume, câștigând astfel prestigiu și recunoaștere. Este vorba de Kowloon Station (Hong Kong), Ardmore Park (Singapore), Marunouchi Center, Soka și Roppongi Asahi TV (Japonia), sau în unele lucrări deosebite, cum ar fi palatul sultanului din Brunei, Casa Gianni Versace din Miami,  Sediul BBC de la Mannheim – Germania, Vila Rebeca-Miami, sau vila lui Michael Schumacher din Monte Carlo. De asemenea, interesant este faptul că a treia clădire romano-catolică din lume, Domul din Milano, a fost restaurată în anii ’70 cu marmură născută în Munții Poiana Ruscă, la Ruschița. Sursă text & foto

Centrala Electrică Anina, parte a fostei uzine siderurgice, a fost fondată la 1897 când s-a instalat primul grup electrogen alcătuit dintr-o maşină cu abur de 100 CP. Aceasta utiliza aburii produşi de două cazane recuperatoare şi două generatoare de curent continuu de 220 V, 22 KW.

Podul de la vamă din Reşiţa datează din anul 1931 și este primul pod sudat din România.

Datează din anul 1863 și este cea mai veche cale ferată montană din SE Europei. Supranumită “Semmeringul bănăţean”, aceasta străbate 14 tunele, 10 viaducte şi o diferenţă de nivel considerabilă între cele două gări. Program: Luni - Duminică Plecare din ORAVIȚA - 11:15 Plecare din ANINA - 14:40

Construită în anul 1849, este prima gară din România. Principala particularitate a acesteia este plasarea la o anumită inălţime în raport cu celelalte clădiri ale oraşului, astfel încât urcarea oamenilor şi a mărfurilor se realiza cu ajutorul unui ascensor rudimentar, care în prezent nu se mai păstrează.

Furnalul şi funicularul din Reşiţa reprezintă adevărate mărturii  ale Reşiţei industriale. Aprinderea celor două furnale din Reşiţa Montană, la 3 iulie 1971, este momentul de naştere a Uzinelor de Fier din Reşiţa. În anul 1991 furnalele au fost definitiv oprite, iar în anul 2004 ”Furnalul nr. 1” a fost demolat. Furnalul nr. 2  care s-a păstrat a fost declarat monument istoric.

Centrala hidroelectrică Grebla din Reşiţa datează din anul 1903 și este cea mai veche centrală funcţională din oraş. Ea deţine în continuare aceleaşi turbine Pelton cu care a fost dotată de la început. Locul este denumit „grebla” deoarece acolo se află încă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea o instalaţie denumită astfel, cu ajutorul căreia erau reţinuţi buştenii tăiaţi în amonte şi care erau plutăriţi pe Bârzava pentru aprovizionarea uzinelor cu combustibil.