Traseul Băile Herculane-Vârful Ciorici-Vârful Elisabeta-Poiana cu Peri-Peștera lui Adam-Peștera Hoților-Peștera de la despicătură
Distanță: 4,1 km
Durată: 5.5 ore
Marcaj: Triunghi albastru
Grad de dificultate: Medie
Din Piața Hercules se urcă scarile din dreapta Bisericii Catolice. Se urmărește marcajul și poteca care urcă în serpentine până la Vârful Ciorici. Din Piscul Ciorici se continuă urcușul susținut și după 20 min de urcat, se ajunge la Vârful Elisabeta unde există un refugiu pentru panoramă.
Străbătând poteca principala si urmărind marcajul, se ajunge la Vârful Poiana cu Peri. În Poiana cu Peri se află câteva sălașuri țărănești și grădini. Reveni la Piscul Cioricii se coboară pe poteca două serpentine și se ajunge la Grota cu Aburi. Din peșteră ies aburi fierbinți ( 52° - 58°) cu miros de sulf, aburul fiind uneori atât de dens incât abia se mai observă intrarea care este destul de mare.
Pentru Avenul lui Adam urmează o coborâre prin grohotiș, iar din această cauza ruta nu este complet marcată. Trecând peste această etapă a traseului și ajungând jos aprope de stradă, poteca intră în stânga spre Peștera Hoților. Ulterior, continuând traseul spre dreapta, după 100 metri se ajunge la Pestera de la Despicatură: Aici se găseste cel mai mare izvor termal din Valea Cernei, care de fapt a și format peștera.