Rezervaţia Naturală Valea Mare
Rezervaţia Naturală Valea Mare

Rezervaţia Naturală Valea Mare

Atracție naturală

Moldova Nouă 325500, Romania

Despre

Rezervaţia se află pe teritoriul administrativ al oraşului Moldova Nouă, fiind declarată zonă protejată inclusă în Parcul Național Porțile de Fier și având o suprafaţa de 1176de hectare

Rezervația se află în bazinul hidrografic al Văii Mari, o zonă deosebit de frumoasă, cu un relief divers format din chei, peşteri, avene, doline, izbucuri și lapiezuri. Aici se află 45 de peşteri şi avene, inclusiv peştera Gaura Haiducească, cu o lungime de 1370 m, dar şi Avenul Roşu (149 m diferenţă de nivel), rezervația fiind locul ideal pentru drumeții și relaxare în natură. 

Cascadele din Valea Mare sunt unele dintre cele mai importante obiective turistice ale Clisurii Dunări. Spre exemplu, cascada Burăul Mare, cu o cădere abruptă și abundentă de apă de o frumusețe aparte, un loc perfect, răcoros și reconfortant într-o zi călduroasă de vară. Apoi, cascadă Modăvița, cu o înălțime de peste 20 metri, este una dintre cele mai spectaculoase căderi de apă din Banat, fiind considerată sora cascadei Bigăr.

Alte sugestii

Atracție naturală
Dacă ajungi pe Cheile Minișului, fă o oprire la cascada de la Cârșa, situată la doar 14 km de Anina, peste râul Miniș, în partea stângă. Cascada este alimentată cu apă din precipitații, motiv pentru care uneori poate seca temporar pe timpul verii. Totuși, aceasta are o impresionantă cădere de apă de aproximativ 30 de metri, ce se revarsă pe stâncile calcaroase ce ascund una dintre numeroasele peșteri ce se regăsesc pe Cheile Minișului.  Situată într-o zonă de o frumusețe aparte, aici te poți bucura de frumusețea cascadei și de aerul curat de pădure ce o înconjoară.  Accesul rutier se realizează pe șoseaua ce face legătura între localitățile Anina - Bozovici.
DN57B, 325150, Romania
Atracție naturală
Caraș-Severin abundă de atracții naturale, peisaje deosebite și un aer pe care nu te saturi să îl respiri, având numeroase zone unde gradul de puritate al aerului este printre cele mai ridicate din țară și din Europa. Iar dacă te afli printre pasionații de drumeții și de relaxare în inima naturii, avem pentru tine un top al celor mai spectaculoase atracții ale județului.