Legendele Cetății Ilidia

Legendele Cetății Ilidia


Pe teritoriul Banatului, unde s-au întâlnit menţiuni antice despre aşezările de la Măidan, Ilidia, Milcoveni și Vrăniuţ, s-au descoperit vestigii arheologice ce au revoluționat înțelegerea evenimentele istorice ale zonei. Încă din preistoria Ţării Caraşului și mai ales în tranziţia spre epoca bronzului, au ieșit la lumină elementele culturale din cultura Vinca.

Ruinele de la Ilidia

Așezările antice ale zonei beneficiau şi de fortificaţii, cetăţi întărite, turnuri de supraveghere şi control, iar mai rar câte un donjon strategic. Ţinutul era menţionat în aria de evoluţie a cultului Cabirilor. Pe aceste meleaguri mai există în prezent ruinele din ce era odată o construcție antică de o valoare istorică deosebită. 

Între anii 1870-1880, pe dealul ce despărțea în epoca modernă Ilidia şi Socolari, se puteau observa urmele unei aşezări întărite din piatră. Deși nu se cunoaște exact originea acesteia, pe baza descoperirilor arheologice şi informaţiilor din izvoare care susțin continuitatea dacică, apoi daco-romană, în aşezările de mineri din ţinutul cărăşan, se poate concluziona că este o construcție ce aparținea acelor vremuri antice.

Legendele locului sunt mereu pline de povestiri ce au o fărâmă de istorie adevărată, dar și de mituri ce ar deține secretului unor comori din aur. Există o multitudine de legende interesante legate de cetatea Ilidia ce au fost păstrate în diverse culegeri, de la fraţii Albert şi Arthur Schott, la Lazăr Şăineanu şi George Cătană.

Legenda „Şiretenia Mariei Terezia”

Legenda „Şiretenia Mariei Terezia”, tradusă de Bogdan Mihai Dascăl, a fost extrasă din volumul „Alexander Tietz şi Banatul Montan”, coordonat de Erwin Josef Ţigla şi apărut în anul 1998, la Editura Timpul din Reşiţa. 

În vreme de război, conform legendei, împărăteasa Maria Terezia a fost nevoită să rămână în cetate din cauza turcilor ce doreau capturarea acesteia. Deoarece oastea turcească era mult mai numeroasă decât oştenii din cetate, Maria Terezia a venit cu o idee ingenioasă ca să scape teafără. Ea a dat ordin ca toții caii să fie potcoviți invers şi așa a reușit să părăsească cetatea în mijlocul nopţii alături de oştaşii ei. Apoi a ordonat să se facă un foc mare şi a lăsat să se ridice fumul dens deasupra zidurilor. În zori, atunci când turcii au văzut urmele cailor care păreau că urcă din vale spre cetate şi fumul, aceștia au crezut că împărăteasa a primit întăriri, iar în cetate se pregătea masa pentru o mare armată. Turcii au renunțat și au plecat.

Tunelul de sub deal

O altă legendă, din vremea stăpânirii turcești, vorbește despre un tunel aflat la poalele dealului care, pe sub munte, ar avea legătură cu Dunărea. După cum se spune prin popor, tunelul ar fi fost în preajma aşezării de la poalele cetăţii - un schit de călugări ortodocși. Fiind o religie tolerată de turci, enoriașii nu au fost deranjați timp de multă vreme.

Muhafâzul Belgradului s-a îndrăgostit de o cadână din haremul paşalei de Ilidia și a organizat răpirea acesteia din cetatea de pe deal. Femeia era localnică, iar cum a aflat de planul răpirii i-a trimis vorba unui prieten călugăr de la schit. Răpitorii au luat-o pe fată, dar ea i-a convins să facă un mic popas la schitul unde călugării, ajutaţi de oameni din sat, au salvat-o. Cadâna a fugit prin tunelul tainic și a ajuns la Dunăre, în dreptul localităţii Coronini.

Alte sugestii

Paradisul Montan în timpul verii
Lacul Ochiul Beiului - Povestea din spatele lacrimilor unui fecior
Paradisul Montan în timpul iernii
Un Colț de Rai în vârf de stâncă - Cătunul Ineleț
Un martor al istoriei - Turnul lui Ovidiu