Puntea Suspendată din Șopotu Nou
Puntea Suspendată din Șopotu Nou

Puntea Suspendată din Șopotu Nou

Atracție naturală

Șopotu Nou 327370, Romania

Despre

Traseul turistic ce trece pe la Puntea Suspendată începe de unde Nera face cot de 90, mergându-se spre Lacul Dracului. După aproximaiv o oră de mers, pe malul Nerei se află Poiana Meliugului, numită și Poiana lui Trifu, în dreapta aflându-se ultima gospodărie din traseu. Aici, drumul se bifurcă, unul mergând spre stânga pe Puntea Suspendată, iar al doilea continuând drept înainte, însă amândouă ajungând la lac.

Drumul pe Puntea Suspendată este unul de-a dreptul deosebit, urcând mereu și ajungând într-o poiană cu pomi fructiferi, lângă Moara lui Untan. Se traversează apa, se intră în pădure pe o potecă în urcuș accentuat și se ajunge apoi la o răscruce de drumuri de unde se poate vedea indicatorul către Lacul Dracului.

Sursa: turism.cjcs.ro

Alte sugestii

Atracție naturală
Dacă ajungi pe Cheile Minișului, fă o oprire la cascada de la Cârșa, situată la doar 14 km de Anina, peste râul Miniș, în partea stângă. Cascada este alimentată cu apă din precipitații, motiv pentru care uneori poate seca temporar pe timpul verii. Totuși, aceasta are o impresionantă cădere de apă de aproximativ 30 de metri, ce se revarsă pe stâncile calcaroase ce ascund una dintre numeroasele peșteri ce se regăsesc pe Cheile Minișului.  Situată într-o zonă de o frumusețe aparte, aici te poți bucura de frumusețea cascadei și de aerul curat de pădure ce o înconjoară.  Accesul rutier se realizează pe șoseaua ce face legătura între localitățile Anina - Bozovici.
DN57B, 325150, Romania
Atracție naturală
Caraș-Severin abundă de atracții naturale, peisaje deosebite și un aer pe care nu te saturi să îl respiri, având numeroase zone unde gradul de puritate al aerului este printre cele mai ridicate din țară și din Europa. Iar dacă te afli printre pasionații de drumeții și de relaxare în inima naturii, avem pentru tine un top al celor mai spectaculoase atracții ale județului.