Lacul Văliug

Dacă Cheile Carașului sunt printre obiectivele promovate și cunoscute din Banat, trebuie spus că locul de unde izvorăște râul Caraș, cel care formează aceste chei, este de asemenea extrem de spectaculos, dar nu la fel de cunoscut, nu la fel de promovat și cu siguranță nu atât de vizitat de către turiști. Pe de-o parte acest lucru se datorează faptului că accesul este unul care necesită parcurgerea unei distanțe mai lungi la pas, iar pe de altă parte pentru că nu se află printre cele mai promovate obiective turistice din Banatul Montan. Locul de unde izvorăște râul Caraș se numește Izbucul Carașului, iar acest lucru datorită faptului că în regiunile carstice majoritatea izvoarelor poartă denumirea de izbuc prin prisma modului diferit în care apa din subteran ajunge la suprafață. Izbucul Carașului se află în mijlocul pădurii și pentru a ajunge aici există câteva opțiuni de trasee turistice. Prima și poate cea mai des folosită variantă de traseu turistic marcat este cea care pornește de la Lacul Buhui. Pentru a ajunge la acest lac există varianta de traseu ce pornește din orașul Anina, fie din cartierul Sigismund din zona cimitirului a cartierului respectiv, fie din cartierul Orașul Nou. Se urmează marcajul bandă albastră (din direcția cartierul Sigismund – Maial traseul întâlnește inclusiv marcajul bandă galbenă ce indică traseul european E3 ce vine de la Ochiul Bei, din Valea Beului) și odată ajuns la Lacul Buhui vei putea remarca indicatoare cu marcaj triunghi galben către Izbucul Carașului (Izvoarele Carașului). Dacă până în urmă cu ceva timp traseul către Izbucul Carașului era fără marcaj turistic, doar poteca fiind bătută prin pădure, acum accesul spre acest loc foarte frumos și extrem de interesant din mijlocul pădurii este mult mai ușor de făcut pe baza marcajului triunghi galben. Acest traseu către Izbucul Carașului ajunge în zona Cantonului Silvic Cârneală urmând drumul forestier, iar de aici coboară spre Izbucul Carașului printr-o potecă prin pădure. Poteca străbate o pădure extrem de sălbatică, unde intervenția umană este aproape insesizabilă, mai ales dacă urmezi acest traseu în lunile de primăvară sau vara, după ce vegetația a crescut considerabil. Fiind vorba despre o zonă carstică, de cele mai multe ori Izbucul (sau izvorul) Carașului nu are apă tocmai în zona de ieșire la suprafață a apei astfel încât apa din subteran iese la suprafață câțiva metri mai în aval de mica deschizătură a izbucului. Tocmai de aceea, pentru a prinde cât mai multă apă la Izbucul Carașului chiar în zona de unde izvorăște este recomandat să se ajungă aici în primele luni de primăvară și după ploi puternice. Trebuie menționat că și în condițiile în care alegi o tură la Izbucul Carașului în lunile de vară sau după perioade cu precipitații reduse cantitativ, vei găsi apă puțin mai în aval de izbuc, acolo unde datorită conținutului ridicat de calciu și de alte minerale vei remarca o serie de micro-baraje formate din travertin care dau un aspect deosebit acestei zone, aspect similar cu pragurile de travertin formate pe cascadele de pe Valea Beușnița. Durata drumeției până la Izbucul Carașului depinde de locul de unde se pleacă și de ritmul de mers. De la Lacul Buhui până la izbuc timpul estimat este de aproximativ 2 ore, iar dacă optezi pentru a pleca din Șaua Cuptoare, timpul pe care l-am estimat la ultima tură în care am ales acest traseu este de aproximativ 2,5-3 ore, în funcție de ritmul de mers. Sursă text & foto

Rezervația naturală cu o suprafață de 1.865,60 ha, aflată în partea vestică a Munților Aninei, este inclusă în Parcul Național Cheile Nerei - Beușnița. În această arie naturală se pot găsi abrupturi calcaroase, doline, lapiezuri, peșteri precum Peștera Lenuța, Peștera de sub Padina Popii, Peștera Bijuteri dar și avene , grohotișuri, chei, cascade, ponoare, pajiști și păduri. Flora specifică zonei se remarcă prin existența deferiților arbuști precum nucul, alunul turcesc, vișinul turcesc, cărpinița, ghimpele și bujorul bănățea. Faună se remarcă prin mamifere, păsări, reptile, broaște ce sunt specifice lanțului muntos al Munților Banatului. Situate în apropierea satului Padina Matei, comuna Gârnic , cascadele din aria naturală botanică Valea Mare sunt la o altitudine de 500-700 metri. Cascadele de pe râul Modăvița sunt cunoscute și sub denumirea de „Cascada Bordânc”  și „Cascada Modăvița”. Au înălțimi cuprinse între 15 și 20 metri. Accesul la cascade se face din drumul județean Moldova Nouă – Padina Matei. Sursa Text & Foto: facebook.com/banatulmontan, cniptmoldovanoua.ro, ocoflo.blogspot.com

Iezerul Bistrei – Ochi de mare este locul din care izvorăşte râul Bistra. Acesta este un loc uscat şi însorit, cu vegetaţie ierboasă şi tufărişuri, unde poate fi întâlnită vipera cu corn. Sursa Text & Foto: https://alpinet.org, https://muntii-nostri.ro

Persoanele care vin să se aprovizioneze cu apă potabilă la Băile Herculane au la dispoziție 2 surse: Domogled 1 și Domogled 2. Localnicii și turiștii vin zilnic la izvor, pentru că apa are calități extraordinare, fiind microbiologic pură, oligominerală, alcalină, iar datorită cantității mici de sodiu, apa plată de la Băile Herculane este recomandată celor care suferă de boli de inimă si de rinichi. sursa

Grota cu aburi din Munții Cernei este o peșteră fosilă îngustă, cu o singură intrare și cu o lungime de 14 metri. Peştera răsuflă aburi fierbinţi de la un izvor termal aflat în capătul grotei. Acești aburi de 52 până la 56 grade Celsius ies la suprafață printr-o crăpătură în stâncă, iar în interiorul peșterii se formează o umiditate de 100%. Datorită emanațiilor de sulf, pe pereții grotei crește philonotis schliephackei, un mușchi care se găsește doar aici. Aerul cald din peșteră ajută la formarea unor stalactite gelatinoase, de câțiva centimetri grosime. Din stațiunea Băile Herculane și până la Grota cu aburi aveți de parcurs aproximativ o oră de mers pe jos pe poteci de munte. Pe traseu sunt câteva puncte de belvedere, ocazia bună să faceți scurte popasuri, să trageți în piept un aer puternic ionizat și să admirați frumoasele peisaje montane. Legenda spune că peștera are o vechime de peste două milenii, iar printre vizitatori se numără chiar marele rege dac Burebista. Grota cu aburi este un real pericol pentru vizitatori, dar și pentru speologi. De-a lungul timpului și-au pierdut viața mai mulți oameni din cauza emanațiilor de gaze. Sursă text & foto

Cantonul Damian este un punct de reper şi popas pentru orice turist în Cheile Nerei. Aici este un loc minunat de campare pentru corturi. Tot de aici, alpiniştii pornesc spre piramida de calcar a Turnului Mare al Begului unde escaladează peretele înalt de peste 200 m. Turnul Mare al Begului este continuat de Turnul Mic al Begului în aval de cantonul silvic.  De la Cantonul Damian, în aval, marcajul urmează drumul forestier care trece pe sub Cârşia Rolului, impunătoare prin turnurile ei de piatră în creştet, cu o înălţime   de 270 m. La baza abruptului se află Peştera Rolului (la 20 m deasupra apelor Nerei), unde se refugiau haiducii cărăşeni din faţa poterelor turceşti şi austriece.  Peştera este vestită ca loc de refugiu al lui Adam Duma, zis Adam Neamţu, ultimul mare haiduc bănăţean, iar după legendă tot în această peşteră ar fi ascunse şi comorile haiducilor.   Drumul forestier trece apoi pe lângă ruinele fostei fortificaţii medievale „Turnul mare a lui Alibeg”, de care „este legată legenda unei tinere fete bănăţene care fusese răpită de beiul turc şi închisă în turn. Noaptea însă fata a fugit, coborând pe stâncă cu ajutorul unei funii pe care a împletit-o din propria rochie. De durere, căci era îndrăgostit de frumoasa fată, Ali Beg a plâns atât de mult încât din lacrimile lui s-a format râul Bei.” [Bizerea M., 1971].  Într-adevăr, după 4 km de la Cantonul Damian, pe drumul forestier se ajunge la vărsarea Beiului în Nera, la Podul Beiului. Sursă text & foto

Cascada Gârliște se află pe Cheile Garlistei, poate cele mai salbatice chei din Romania, de o frumusete rară și cu un traseu ușor de parcurs. Cascada impresionează plăcut orice drumeț, fiind într-un cadru natural deosebit. Cheile prezintă porțiuni foarte sălbatice, cu pereți calcaroși care se ridică chiar din apa râului Gârliste. sursa

Rezervatia naturala Insula Calinovăț este situată în tinutul Carpatilor Occidentali, subținutul Munților Banatului, unitatea geomorfologică Munții Locvei. care fac parte din grupa munților și podișurilor calcaroase. Cu toate acestea, zona muntoasă imediata adiacenta este caracterizata prin altitudini foarte joase si roci granitice. Din punct de vedere geologic, teritoriul face parte din domeniul Danubian. Vegetatia - Teritoriul rezervatiei este situat in regiunea biogeografica europeana, la confluenta Nerei cu Dunarea, fiind caracterizat de vegetatia hidrofila si higrofila, specifica zonelor umede. Flora este reprezentata prin specii hidrofile si higrofile, precum Salix spp. (specii de salcie), Phragmites spp. (trestie), Carex spp.(rogoz), Salvinia natans (pestisoara), Marsilea quadrifolia (trifoias de stanca), Typha spp. Fauna - Ostrovul reprezinta o adevarata oaza pentru o multime de specii de pasari aflate in timpul migratiilor sezonale sau pentru cuibarit. Fauna de nevertebrate este slab cunoscuta în zonă, însa se pot întâlni numeroase specii de fluturi, libelule, cosași, multe specii având statut de protecție. Rezervatia naturala Insula Calinovăț face parte din Parcul National Portile de Fier. Tipul rezervatiei: avifaunistica Suprafata: 24,0 ha Tipuri de habitate: Habitate specifice zonelor umede Aria de protectie speciala avifaunistica zona umeda Insula Calinovat cuprinde insula Calinovat situata pe fluviul Dunare si luciul de apa limitrof insulei pana la o adancime de 2 m. Se afla pe teritoriul administrativ al comunei Pojejena, judetul Caras-Severin. Insula Calinovăț este situată pe Dunăre, la cca. 8 km aval de intrarea fluviului în România, fiind primul ostrov dunărean românesc întâlnit pe cursul său. Cai de acces: Orsova- Moldova Noua-Pojejena-Bazias - DN57 pana in localitatea Pojejena, dupa care se merge pe DJ57A, pe sensul de mers Pojejena-Bazias. Sursa text Sursa foto

Zona depresionară încheie relieful cu vârful Rudina (870 m) și talva Gabrotului (992 m), sub care coboară abrupt cu 400-500 m până în Depresiunea Almajului, caracterizată de terase și dealuri care alcătuiesc țarina localității. La o distanță de 2,5 km de intrarea în chei, valea se lărgește, formând o poiană, unde în fiecare an se sărbătorea "Ziua Liliacului". Prințre stânci cresc tufe de liliac, aducând un farmec aparte acestei văi. Compoziția geologică a zonei cuprinde formațiuni cristalofiliene traversate de roci magmatice, iar formațiunile cristaline sunt reprezentate în special de gnaise amfibolice, afectate de numeroase fracturi tectonice. Sursă