Istoria turismului balnear în stațiunea Băile Herculane
Ascuns între dealurile din Valea Cernei, într-un peisaj pitoresc, ni se dezvăluie un loc unic în România. Un loc unde apele termale ale izvoarelor minerale se întâlnesc pentru a forma una dintre cele mai vechi stațiuni balneare ale lumii. Aflată în orașul cu același nume, la 5 km de principala arteră rutieră ce leagă vestul țării de București, stațiunea Băile Herculane este un colț de rai unde celebre personalități au vizitat-o pentru a se bucura de o oază de liniște, dar și de efectele vindecătoare ale apelor termale.
Stăpânirea Romană
Stațiunea are o vechime atestată documentar de peste 1848 de ani. Atestarea stațiunii datează din anii 153, iar data exactă a fost descoperită într-o tabula votiva din băi care citează: „Zeilor și divinităților apelor, Ulpius Secundinus, Marius Valens, Pomponius Haemus, lui Carus, Val, Valens, trimiși ca delegați romani sa asiste la alegerea în calitate de consul a fostului lor coleg Severianus, întorcându-se nevătămați, au ridicat acest prinos de recunoștință…”
În vremuri demult apuse, în era de aur a civilizației romane, stațiunea de pe Valea Cernei a fost un celebru punct de atracție pentru mai marii Romei antice. La scurt timp după sosirea romanilor în Dacia, nobilii romani au fost impresionați de puterea vindecătoare a apelor din Valea Cernei. Aceștia au creat un cult balnear sub numele și binecuvântarea lui Hercules.
În acest monument de excepție au fost descoperite numeroase vestigii de pe vremea romanilor: apeducte, băi, statui, monede, dar și tabule votive ce au fost ridicate ca semne de mulțumire zeilor pentru vindecarea divină.
Stăpânirea austriacă
În urma Păcii de la Passarowitz, se poate spune că după anul 1718 începe istoria modernă și contemporană a Băilor Herculane, care la acea vreme se afla în cadrul Imperiului austriac. Din 1736 se demarează diferite proiecte de modernizare și reconstrucție a bailor, dar și a căilor de acces. Clădirile din băile austriece prezintă elemente baroc-austriac.
De-a lungul timpului, stațiunea din Băile Herculane a fost vizitată și apreciată de mari personalități, printre care se numără Împăratul Iosif a II-lea, Împăratul Francisc I și Împărăteasa Charlotte, Împăratul Franz Iosef, dar și Împărăteasa Elisabeta. Din anul 1852 există un document în care Împăratul Austriei aduce laude Băilor Herculane, considerând-o „cea mai frumoasa stațiune de pe continent”, iar Împărăteasa Sissi a notat în jurnalul ei intim deosebita prezență a acestei stațiuni.
La scurt timp, în urma aprecierii evidente de către nobilimea austriacă, stațiunea cunoaște o nouă etapă de înflorire. Construcțiile ce au fost ridicate după anul 1852 au fost realizate după proiectele arhitectului curții imperiale austriece Wilhelm Doderer. În această etapă au fost ridicate și hotelurile Decebal (Franz Iosef) și Traian (Carol, Rudolf), clădirea Cazinoului, dar și Băile imperiale austriece.
La scurt timp, în urma aprecierii evidente de către nobilimea austriacă, stațiunea cunoaște o nouă etapă de înflorire. Construcțiile ce au fost ridicate după anul 1852 au fost realizate după proiectele arhitectului curții imperiale austriece Wilhelm Doderer. În această etapă au fost ridicate și hotelurile Decebal (Franz Iosef) și Traian (Carol, Rudolf), clădirea Cazinoului, dar și Băile imperiale austriece.
În stațiunea Băile Herculane se poate vizita Muzeul Nicolae Cena, ale cărui colecții au început sa fie adunate începând cu anul 1922.