Clădirea Băilor Imperiale Austriece a fost construită în stil baroc, între 1883-1886, fiind unul dintre cele mai frumoase edificii balneare din Europa acelor vremuri.  De-a lungul timpului, băile au purtat mai multe denumiri și anume: • 1886 - 1919 "Szapáry-fürdő" • 1919 - 1947 "Baia Regina Maria" • 1947 - 2000 "Baia Neptun" • 2000 - prezent "Băile Imperiale Austriece" sursa foto: viziteazabaileherculane.ro

Băile romane din  Băile  Herculane  datează  din  anul 153 d. Hr. şi sunt funcţionale şi astăzi, după aproape 2000 de ani. Acestea sunt localizate la subsolul Hotelului Roman, construit pe spaţiul vechilor terme.

Peter Pan s-a născut și a crescut la Rusca Montană la finalul secolului al XIX-lea. Acesta a lucrat la fabrica de marmură până cânt, odată cu izbucnirea Primului Război Mondial, acesta a fost recrutat în armata austro-ungară și a fost trimis în Italia, urmând să fie ucis în luptă, 4 ani mai târziu, la vârsta de 21 de ani.  Datorită lui, comuna din Caraș-Severin a ajuns să fie cunoscută și de italieni, intrând practic în circuitul turistic internațional.  sursa foto sursa text

Casa și atelierul familiei Ionașcu, un muzeu viu în care tradiția este la loc de cinste.  Pasionați colecționari, iscusiți creatori de valori identitare, împătimiți iubitori de frumos, soții Liliana ți Ion Ionașcu sunt un model pentru toți cei care iubesc folclorul și arta populara românească.

Așezarea romană de la Berzovia era un castru de legiune, fortificat cu val de pământ și șanțuri, având dimensiunile de 490 m x 410 m. Conform arheologului Alexandru Fluture acesta a fost primul mare castru ridicat de armata romană în primul război de cucerire a Daciei. Astfel, Castrul Berzobis, trecut în vechime pe hărțile Imperiului Roman, se află în vatra satului. Construcția militară a fost până în anul 119 d. Hr. garnizoana legiunii a IV-a Flavia Felix. Primele săpături arheologice neștiițifice la ruinele marelui castru roman de la Berzovia, s-au făcut la sfârșitul secolului al XVIll-lea și au fost publicate într-o revistă la Bratislava (Nenes Ungarisches Magazin), de către Hoffinger. În urma acetor săpături, au fost scoase la iveală pretorium-ul, caldarium-ul, precum țevile apeductetor și canalelor. În anul 1856, funcționarul Șefan Ionescu, întreprinde alte săpături, în perioada cand satul Jidovin era mutat chiar pe castrul roman. În anul 1866, au fost scoase la iveală, pe lângă cărămizi cu inscripția Legiunilor IV Flavia Felix și a Xlll-a Gemina diferite obiecte de gospodărie și bani din perioada împăraților Vespasian, Traian și Comodus. În anul 1882, Kart Torma, arheolog transilvanean, parcurge drumul roman de la Banatca Palanca până la Tibiscum, identificând și Iocul castrului Berzobis. La fel ca și în numeroase așezări din judetul Caraș-Severin și la Berzovia, cercetarile arheologice au scos la iveală urme și așezări din prima epocă a fierului. În vatra satului, cele mai vechi urme descoperite sunt câteva fragmente ceramice neolitice, aparținând neoliticului timpuriu și târziu. S-au semnalat de asemenea urmele unor așezări din prima epocă a fierului, atât la Berzovia cât și la Fizeg, sat aparținător comunei, dovedind larga difuziune a culturilor apartinând acestei perioade, când se pun bazele viitoarei civilizații daco-getice. Dovezi materiale despre existența unor așezări daco-getice, datând dinainte de cucerirea romană, au legit la iveală atât la Berzovia cât și la Fizeg, printre materialele arheologice găsite se numără fragmentele ceramice, aparținând unor vase de lucrate cu mâna sau la roata (obișnuita ceașcă dacică – cățuia – frecventă în toate așezările cunoscute de pe teritoriul Romaniei) Sursa Text Foto: https://www.primaria-berzovia.ro/istoric

Castrul roman Pojejena este situat pe teritoriul localității Pojejena, județul Caraș-Severin. Locul ales de romani pentru ridicarea castrului cu vicus -ul militar adiacent este ideal pentru controlul navigaţiei pe Dunăre, fiind în arealul de vizibilitate a cetăţilor Divici şi Coronini. Totodată locul fusese de multe ori în istorie un punct de pază a trecerii Dunării de la sud la nord, un veritabil cap de pod. Chiar şi contele Marsigli care la sfârşitul secolului al XVII-lea vizitează zona remarcă legătura dintre ruinele romane de la Pojejena sârbească cu cele care erau vizibile vizavi, pe malul sudic al Dunării, în dreptul Pojejenei turceşti. În zona castrului între brazdele de pământ proapăt arat a fost descoperită o monedă, cu un aspect tocit, emisă de împăratul Gallienus. Aceasta descoperire relevantă poate fi un semn că la sfârşitul secolului al III-lea fortificaţia era încă folosită intens. În arealul aşezării civile terenul pare mai afectat de lucrările agricole şi de grădinărit fapt care îngreunează cercetarea.Totusi terenul oferă multe urme de zidărie, fragmente ceramic romane, mai ales de secol II-III p. Chr. şi chiar dacă zona a fost „bântuită” ani de zile de braconieri, mai apar şi obiecte antice din metal. Stratigrafia aici nu depăşeşte 0,80 cm şi straturile antice sunt dese ori distruse de locuirea modernă şi medievală. Potenţialul arheologic al zonei este uriaş şi mai există petece de pământ care nu au fost deranjate foarte tare de locuirea contemporană ce suprapune antica Pojejena, suprafeţe care ar merita protejate şi cercetate asemenea unei rezervaţii arheologice autentice. Sursa text Sursa foto

Sub denumirea Villa Rustica se află în satul Gornea din județul Caraș-Severin, chiar pe marginea DN57, ruinele unei ferme romane. “Județul Caraș-Severin este unul din județele cu cel mai mare număr de situri arheologice din țară. Aproape că nu există sat în care să nu existe măcar un sit. Numai în satul Gornea au fost înregistrate oficial vreo opt astfel de locuri. Prin “oficial” a se înțelege Repertoriul Arheologic Național.” “Denumirea oficială este Situl arheologic de la Gornea - "Căunița de Sus". Ansamblu anonim, locuință civilă. Săpături arheologice importante au avut loc în 1976, în urma lor fiind descoperită așezarea de la Gornea.” Clădirea avea formă de navă, asemănătoare unei biserici. Se presupune că ar fi aparținut unei familii înstărite, undeva în secolele IV-V. Descoperirile arheologice făcute în sit pare că au fost foarte valoroase. Tezaurul monetar indică o locuire intensă. Ferma în sine reprezenta un model de viață avansat și bine organizat. S-au descoperit în apropiere inclusiv cuptoare elaborate pentru ars cărămizi iar locuința era prevăzută cu sistem de încălzire în pardoseală (hipocaustum) prin intermediul unor țevi ceramice. A mai fost descoperită și o plăcuță din bronz, inscripționată. Majoritatea acestor elemente se află la muzeul din Reșița. La fața locului nu prea mai este mare lucru. Ceva-ceva a stat în picioare până după Primul Război Mondial; odată cu trecerea la administrația de la București... lucrurile nu au mai fost prea bune... localnicii au avut nevoie de materiale de construcții... Astăzi s-a reconstituit un pic fundația, atât cât să ne putem face o idee vagă despre cum arăta casa și s-a pus un indicator cu denumirea monumentului.  Sursă text & foto

Cazinoul, construit în stil baroc de către arhitectul austriac Carl Wilhelm Christian Doderer în anul 1864, aminteşte de eleganța aristocrației imperiale din Viena, incluzând o somptuoasă sală de spectacole, restaurant și un bazar cu 14 bolți și 12 ferestre impunătoare. La etaj se află "Sala de Argint", locul unde elitele se adunau pentru a se deda jocurilor de noroc. Pe terasa Cazinoului din staţiunea de pe malul Cernei se desfășurau baluri opulente, în care aristocrații dansau vals sub luminile lumânărilor, amintind de splendoarea imperială a Vienii. Serile speciale ale vremii s-au dovedit a fi o sursă preţioasă de inspiraţie pentru artişti, compozitorul Jakob Mathias Pazeller dedicând în anul 1903 o piesă de vals acestui edificiu. Piesa de vals poate fi ascultată urmând linkul: https://youtu.be/9HIqegmfYpo sursa text & foto

Muzeul are foarte multe colecții interesante legate de istoria orașului, care cuprind atât partea socială, cât și partea culturală, nefiind uitat mineritul, profesiile complementare, locuințele cu inventarul lor obișnuit  și macheta  liniei ferate Anina-Oravița, exponate vechi,  obiective importante paleontologice (reconstruirea Peșterii cu oase, din apropierea Steierdorfului). sursa

Centrul de vizitare a fost special conceput pentru a oferi turiştilor şi tuturor celor interesaţi o imagine de ansamblu cât mai reprezetativă a bogăţiilor naturale şi a valorilor culturale din Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei. Acesta are 3 nivele: • Demisol - “lumea peşterilor” Prezintă în format 3D macheta a 6 din cele mai reprezentative peşteri din parc. Tot aici se găseşte şi o machetă 3D a Parcului Naţional Domogled-Valea Cernei pe care sunt prezentate principalele obiective şi trasee turistice. • Parter - informaţii generale despre parc: localizare, limite, trasee turistice, rezervaţii naturale, habitate sit-uri Natura 2000, etc. Aici se pot afla detalii despre biodiversitatea florei şi faunei (specii endemice, rare, protejate), peisajele deosebite, zonarea internă a parcului, formele de turism ce se pot practica şi regulile de vizitare a parcului. • Etajul este dedicat omului (comunitatea locala) care este deasupra tuturor, deoarece, toate au fost create ca să fie stăpânite de către om şi acesta poate să protejeze sau să distrugă valorile naturale. sursa text: Domogled.ro

Această cetate, situată într-un mirific cadru natural pe Cheile Nerei, este cunoscută sub diverse denumiri: Cetatea Socolari, Cetatea Ilidia, Cetatea Potoc, Cetatea Beiului sau Cetatea Terezia. (3) În cazul ultimei denumiri, ne aflăm din nou în fața unei confuzii a memorialului popular. Dacă în cazul altor vestigii bănățene se face o atribuire eronată epocii otomane, deși ele se datorează, cum am mai arătat, perioadei habsburgice din secolul al XVIII-lea, de data aceasta o cetate clar mai veche este cunoscută sub denumirea de „Cetatea Terezia”, deși originile ei coboară cel puțin până în secolul al XVI-lea, însă este foarte posibil să aibă o existență și mai veche, prelungită până în secolul al XIX-lea. Existența Cetății Beiului în superbul cadru natural al zonei, unde se integrează armonios cu lacul Ochiul Beiului și cu cascada Beușnița, a dat naștere unei serii de frumoase legende. „Pornind din marginea satului (Socolari), drumul urcă întâi o coastă întinsă, după care urmează aproximativ curba de nivel, într-un peisaj despădurit, cu destulă stâncărie, dezolant. Trece firul unui pârâiaș, apoi ocolește Dealul Cetății, unde ruinele unei vechi cetăți cocoțate pe vârful stâncos al dealului stăpânesc întinderile spre vest. Cetatea, construită se pare în timpul turcilor, a fost un important punct strategic.” (4) Urmează apoi legendele potrivit cărora lacul Ochiul Beiului provine fie din lacrimile stăpânului cetății la pierderea fiicei, fie din lacrimile fiicei acestuia la pierderea iubitului. Faptul că ruinele unei cetăți medievale se află în cadrul natural protejat al rezervației Cheilor Nerei nu face decât să sporească frumusețea și atractivitatea acestora. El contribuie la îmbinarea cunoștințelor naturale și istorice, întrucât lucrările dedicate cadrului geografic și biologic al Cheilor Nerei amintesc, după cum am arătat, Cetatea Beiului, iar scrierile istorice trebuie să facă referire cu acest prilej și la peisajul natural mirific al Banatului montan. Sursă text & foto

Fântâna cinetică este situată în centrul oraşului Resiţa şi este una  dintre cele 9 fântâni cinetice ale sculptorului monumentalist român, Constantin Lucaci, laureat al Premiului Herder în 1984.

Fortificaţia de la Divici-„Grad” se află situată pe Clisura Dunării, între kilometri fluviali 1065-1066, pe ultimele înălţimi ale Munţilor Almăjului, ocupând un masiv de formă triunghiulară, cu o suprafaţă de 7000m pătraţi, ce domină cu cca. 100m cursul fluviului. Înconjurat pe trei laturi de pante abrupte, ea este accesibilă doar pe o şa îngusta dinspre nord, barată în Antichitate cu două şanţuri de apărare, având o deschidere de 6, respectiv 10m, separate de ceea ce pare să fi fost un val de pământ. În imediata apropiere a fortificaţiei, pe o serie de terase antropice localizate pe pantele estice ale promontoriului, au fost observate numeroase urme de locuire – la poale, pe malurile Dunării a existat şi o aşezarea civilă contemporană, actualmente inundată ca urmare a construirii barajului de la Porţile de Fier (Gumă et alii 1987; Gumă et alii 1995; Gumă et alii 1997; Glodariu 2004; Rustoiu 2005; Rustoiu 2006-2007). Aflaţi la congruenţa a două lumi, războinicii daci de pe Clisura Dunării au edificat fortificaţii solide, integrate într-un sistem coerent, ce viza controlarea accesului în punctele cheie de traversare a Dunării. Consolidându-şi puterea prin negoţ, dar şi prin jaf, ei s-au aflat în prima linie în faţa avansului armatelor romane înspre Dunăre, reuşind să reziste până în vremea marilor confruntări daco-romane. Armele curbe descoperite în ruinele cetăţii dacice de la Divici, un important fort de graniţă, aruncă o lumină puternică asupra importanţei acestui punct de la frontieră. Este probabil că garnizoana cantonată aici, aflată în evidentă relaţie cu centrul de putere din Munţii Orăştiei, era alcătuită din militari de elită, armamentul, tipul de fortificaţie, turnul în sine, poziţia geografică convergând spre această ipoteză. Divici-„Grad” are cel mai întins areal de vizibilitate, controlând accesul pe cursul Dunării pe o distanţă de cca. 25 de km. Are o vedere bună asupra plaiurilor ce urcă pantele Munţilor Almăjului, dar şi asupra malului drept al fluviului. Zona în care era situată este o zonă de lărgire în cadrul defileului, unde apa Dunării putea fi traversată în relativă siguranţă - mai mult decât atât, iarna, în acest sector, există şi tendinţa apariţiei podurilor de gheaţă. Caravanele de negustori sau cetele războinice în căutare de pradă, odată ajunse pe malul sudic, puteau să se îndrepte către valea largă a râului Pek, de unde puteau ajunge cu uşurinţă pe una dintre cele mai importante rute comerciale şi militare ale vremii - Valea Moravei. Spre est, văile largi ofereau terenuri suficiente pentru agricultură, apropierea de zona montană oferind de asemenea lemn şi piatră din belşug, care au şi fost de altfel utilizate la edificarea fortificaţiei în a doua şi a treia fază de existenţă a ei, iar pescuitul sau vânătoarea puteau oricând deveni surse suplimentare de hrană (El Susi 1996). Sursa text Sursa foto

Gara Anina este încadrată ca monument istoric. Aceasta este o fostă stație de cale ferată de pe teritoriul orașului Anina, din județul Caraș-Severin. Linia de cale ferată ce se întinde între Anina și Oravița este una dintre cele mai pitorești astfel de trasee de cale ferată din România. 

Este considerată cea mai frumoasă și plină de istorie gară din România. Clădirea în stil baroc decorată în interior cu picturi inspirate din mitologia romană, datează din 1879 și a reprezentat casa de vânătoarea a împăratului Franz Joseph al Austriei.

Monumentul a fost realizat integral din marmură albă de la Rușchița și inițial plasat în locul numit ”Șapte Izvoare”, pe drumul dintre Rușchița și Vf. Padeș. A fost ridicat în anul 1936 și inaugurat la data de 3 august 1937.  În anul 1986 monumentul a fost mutat la intrarea în satul Rusca Montană, unde se află și astăzi.

Muzeu privat al profesorului Gheorghe Rancu deține diferite obiecte antice și vechi precum pavele ce se puneau în băi pe vremea Imperiului Roman, costume populare foarte vechi din Banat, război de țesut, ustensile și unelte țărănești, arme din primul și al doilea război mondial, felinare, mașini de scris, manuscrise, manuale, cărți vechi dar și multe altele. Colecția profesorului numără peste 3000 de piese unicat, unele dintre acestea fiind de o valoare inegalabilă. Dorința profesorului a fost promovarea valorile culturale și tradițiile din Valea Almăjului iar deschiderea acestui muzeu privat a reușit îndeplinirea acestei dorințe. Sursa Text & Foto: https://www.infocs.ro/muzeu-privat-cu-piese

Între anii 1737 și 1739, pe când această clădire era cunoscută ca "Baia Comună", a suferit distrugeri majore în timpul conflictului cu Imperiul Otoman, fiind refăcută parțial între anii 1758 și 1760, capată denumirea de "Baia cea Mare". Forma sa actuală datează din anul 1846, când a fost reconstruită. Astăzi, în cadrul muzeului, putem găsi bazinul rezervat odinioară doamnelor, închinat Afroditei, zeița frumuseții și a iubirii, într-un spatiu ce încurajează armonia și relaxarea. Pentru domni, două bazine speciale au fost dedicate în cinstea lui Apollo, zeul adevărului și vindecării, precum și lui Hercule, eroul cunoscut pentru puterea sa nemăsurată. Cu 32 de cabine individuale, fiecare purtând numele unor personalități regale care au ales să se trateze în acest loc, este important să facem mențiunea că Băile Apollo se numără printre primele băi construite în perioada expansiunii romane. sursa

Muzeul a apărut după mijlocul secolului trecut, la inițiativa societății civile locale din orașul industrial Reșița.  În anul 1957 s-a constituit „Comitetul pentru înființarea muzeului”, în cadrul Uzinei Constructoare de Mașini din Reșița, reunind astfel unități siderurgice și de construcții de mașini. sursa text sursa foto

Cesky dum, sau în traducere Casa cehească din Gârnic este primul muzeu al comunităţii cehe din România. Această gospodărie reprezintă o casă tipic cehească, amenajată în stil rustic și având în componența sa inclusiv o grădină, o şură și anexe. De asemenea, clădirea adăposteşte sediul Uniunii Slovacilor şi Cehilor din Caraş-Severin. Sursa foto

Muzeul Cineaștilor Amatori (unic în România) este o inițiativă privată care își propune să cerceteze și să pună în evidență publicului importanța pe care mișcarea cineaștilor amatori a avut-o în România. Colecția principală reprezintă camere cu film și proiectoare. Muzeul este situat în vechea sală de proiecție a Cinematografului 23 August Muzeul Cineastului Amator este o iniţiativă privată ce işi propune cercetarea şi readucerea în atenţia publicului a mişcării de cineamatorism din România. Principalele direcţii pe care se orientează muzeul sunt colecţionarea de aparatură utilizată de cineamatori (camere pe peliculă, aparate de proiecţie, vizioneze, prese de tăiat şi lipit filme, filme pe peliculă), colecţionarea de piese ce au legătură cu industria şi cultura cinematografică (postere de film, poze din filme, poze cu actori, programe de film) şi facilitarea accesului publicului la expoziţiile realizate. Muzeul are trei funcţii principale: Muzeologie: conservarea, restaurarea şi prezentarea obiectelor din colecţia muzeului Cercetare/Studiu: studiul istoriei cineamatorismului şi cinematografiei, atât din România cât şi din afară Educaţie: organizarea de evenimente cu scop educaţional pentru studenţi, elevi şi public prin tabere de profil, publicarea tuturor materialelor din cadrul muzeului către public, relaţiile cu instituţii de învăţământ superior. Muzeologie Muzeul deţine un patrimoniu important format din aparatură utilizată de cineaştii amatori ai secolului trecut (camere de filmat pe peliculă, aparate de proiecţie, vizionate, prese de tăiat şi lipit film, aparate de editat film, tancuri de developare, etc.), filme pe peliculă, atât filme profesioniste cât şi filme realizate de cineaşti amatori, afişe de film, aparatură utilizată în cinematografe, publicaţii legate de activitatea cineaştilor dar şi despre cinema-ul românesc şi altele. Cercetare / Studiu Muzeul se ocupă cu studiul activităţii cineaştilor amatori, cu ajutorul materialelor aflate în patrimoniu (filme realizate, publicaţii, premii şi diplome câştigate de către aceştia, interviuri cu foştii cineaşti sau oameni din domeniul cinematografiei). O altă activitate este digitalizarea filmelor vechi realizate pe peliculă şi publicarea acestora spre vizionare pentru public. Filmele realizate de către cineamatorii vremii ne oferă informaţii importante despre istoria locurilor din care provin. Educaţie Muzeul pune la dispoziţia publicului informaţii, aparatură şi cunoştiinţe în ceea ce priveşte cineamatorismul. De asemenea, o parte din activităţile muzeului au ca şi scop formarea cineaştilor amatori prin tabere de formare cât şi cu ajutorul cineclubului coordonat de câtre muzeu. Sursa Text & Foto: http://www.reteauamemoriei.ro/muzeul-cineastului-amator-resita/

Muzeul de Etnografie, Etnologie și Folclor „Țara Carașului”, parte din istoria şi tradiţia Banatului Montan, este secție de  activități permanente a Centrului Cultural „Teatrul Vechi Mihai Eminescu” din Oraviţa și este organizat și amenajat pe criteriul etno-istoriei. Astfel, orice obiect expus nu are doar o importanță strict etno-folclorică, ci el are vechimea și istoria sa.

Muzeul a fost înfiinţat în anul 1980, din iniţiativa prof. Tiberiu Boşcaiu şi se află în incinta Liceului Bănăţean din oraşul Oţelu-Roşu, cuprinzând 9 săli. Printr-un act de donaţie, prof. Tiberiu Boşcaiu a înzestrat instituţia cu valori precum cărţi vechi, documente şi fotografii. Muzeul oferă vizitatorilor istoria literaturii române în imagini fotografice, de la origini şi până în prezent, în peste 3.000 de exponate. Sursa foto:  Muzeul de Geografie Literară Tiberiu Boșcaiu

Muzeul Locomotivelor este amenajat în aer liber, la intrarea în Reşiţa dinspre Timişoara. Acesta datează din anul 1972 şi găzduieşte 16 exponate  din diverse epoci de constructie. Cel mai important exponat este locomotiva RESICZA, una dintre cele trei prime locomotive cu aburi construite în spațiul sud-est european, la Reșița, între anii 1872-1873. 

Muzeul de mineralogie estetică a fierului realizat de către Constantin Gruescu se află în localitatea Ocna de Fier. Acesta găzduieşte peste 2000 de flori de mină adunate în decursul a peste 60 de ani. Vedeta colecției este ”macla Gruescu”, o maclă coaxială cu concreșteri radiale, sub formă de cruce, găsită la Ocna de Fier, într-o pungă subterană de argilă.    Sursa foto: https://vatra-mcp.ro

Muzeul „Constantin Lucaci” se află în centrul orașului Bocșa Montană și cuprinde 17 sculpturi din oțel inoxidabil create de unul dintre cei mai mari sculptori europeni, Constantin Lucaci. Sculpturile-metafore fac parte din ciclul de lucrări „Spațiu și lumină”. Niciuna dintre sculpturi nu a fost denumită, întrucât sculptorul a avut scopul de a lăsa vizitatorul să surprindă singur, prin propriul filtru de gândire, esența fiecărei sculpturi. Ceea ce se cunoaște este faptul că domnul Constantin Lucaci a încercat să cuprindă, în creația sa, lumina, fiind denumit „maestrul luminii”: „Am fost obsedat în această viață de sculptarea luminii. Dar nu lumina în sens banal – opusul întunericului, ci lumina ca esență. Lumina care stă la baza universului, pentru că toți aștrii, toate stelele sunt construcții de lumină. Eu am căutat să o captez și-i dau formă prin metafore.” (Sgaverdia Dorina, 2008) Piesele sunt sculptate fie în zig-zag, fie în curbe spațiale sau în forme stelare în proporții armonioase. Printre aceste metafore în oțel inoxidabil ale luminii, veți avea privilegiul de a vedea și o parte dintre desenele sculptorului, realizate în cărbune. Muzeul din Bocșa este cel de-al doilea muzeu „Constantin Lucaci” din lume, primul fiind deschis în Italia, la 14 aprilie 2007, în Sanctuarul San Francesco di Paola, sub denumirea „Racolta Constantin Lucaci”. Muzeul din Italia cuprinde o colecție de 37 de sculpturi în oțel inoxidabil, colecția fiind sub egida Vaticanului. Sursa Text & Foto:  http://cnipt-caransebes.ro/zona-turistica/obiective-turistice-din-caras-severin/muzee/muzeul-constantin-lucaci-spatiu-si-lumina-bocsa-montana/                                https://bocsacs.wordpress.com/2012/06/09/muzeul-constantin-lucaci-bocsa/                                https://www.facebook.com/muzeulconstantinlucacispatiusiluminabocsa/

Muzeul este situat în centrul Stațiunii Băile Herculane în clădirea Cazinoului și poartă numele lui Nicolae Cena, militar ridicat la grad de general de diviziecare a avut un impact major asupra vieții culturale din Mehadia, Băile Herculane și nu numai. Nicolae Cena a făcut săpături în locul unde fusese Castrul Roman Ad Mediam și a descoperit o serie de monede, documente religioase, profane, inscripții și statui, construind inclusiv macheta castrului roman Ad Mediam. Acesta a fondat muzeul din Băile Heculane, donându-și aici toate descoperirile de la Castrul Roman. sursa

Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş s-a înfiinţat în anul 1963 la iniţiativa inimoşilor iubitori de istorie: prof. Bujor Jumanca, prof. Iulian Lungu şi col(r) Liviu Groza. În anul 1963 este descoperită o diploma militar la Tibiscum, eveniment ce atrage atenţia academicianului Constantin Daicoviciu, care impulsionează activitatea muzeală de la Caransebeş prin organizarea instituţiei în Muzeu de Etnografie şi istorie locală.  Din această perioadă datează începuturile cercetărilor arheologice sistematice de la Tibiscum. Din iniţiativa directorului muzeului dr. Petru Bona şi cu sprijinul deosebit acordat de către prof. dr. Trandafir Cocârlă, primul secretar general al Judeţului Caraş – Severin este înfiinţată Rezervaţia Arheologică de la Tibiscum, aflată în satul Jupa, pe o suprafaţă de 17 Ha, unde sunt protejate monumentele aparţinătoare municipiului roman şi castrului militar. Tot datorită demersurilor făcute de către conducerea muzeului şi sprijinite de conducerea judeţului Caraş – Severin, în anul 1980 este deschisă prima expoziţie arheologică în Muzeul Rezervaţiei Arheologice de la Tibiscum şi tot în acest an Muzeul din Caransebeş primeşte spre administrare clădirea comandamentului Regimentului de Graniţă Nr. 13 Româno – Bănaţean, unde se va stabili după anul 1989 şi unde astăzi îşi desfăşoara activitatea.

Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş s-a înfiinţat în anul 1963 la iniţiativa inimoşilor iubitori de istorie: prof. Bujor Jumanca, prof. Iulian Lungu şi col(r) Liviu Groza. În anul 1963 este descoperită o diploma militar la Tibiscum, eveniment ce atrage atenţia academicianului Constantin Daicoviciu, care impulsionează activitatea muzeală de la Caransebeş prin organizarea instituţiei în Muzeu de Etnografie şi istorie locală. Din această perioadă datează începuturile cercetărilor arheologice sistematice de la Tibiscum. Din iniţiativa directorului muzeului dr. Petru Bona şi cu sprijinul deosebit acordat de către prof. dr. Trandafir Cocârlă, primul secretar general al Judeţului Caraş – Severin este înfiinţată Rezervaţia Arheologică de la Tibiscum, aflată în satul Jupa, pe o suprafaţă de 17 Ha, unde sunt protejate monumentele aparţinătoare municipiului roman şi castrului militar. Tot datorită demersurilor făcute de către conducerea muzeului şi sprijinite de conducerea judeţului Caraş – Severin, în anul 1980 este deschisă prima expoziţie arheologică în Muzeul Rezervaţiei Arheologice de la Tibiscum şi tot în acest an Muzeul din Caransebeş primeşte spre administrare clădirea comandamentului Regimentului de Graniţă Nr. 13 Româno – Bănaţean, unde se va stabili după anul 1989 şi unde astăzi îşi desfăşoara activitatea. Sursa Text & Foto: https://www.muzeul-caransebes.ro

Monetăria a funcţionat până în 1855 şi are ca stemă un ciocan şi un târnăcop, încrucişate în interiorul unei roţi dinţate, înconjurată de o cunună formată pe o parte din frunze de laur şi pe cealaltă parte din frunze de stejar. În perioada interbelică, locului unde se afla cândva monetăria i se spunea „bănărie”, aici funcţionând celebra moară a lui Iacob Stoian. Concretizarea Muzeului Monetăriei Imperiale Oravița este parte din amplul proiect al Centrului Cultural „Teatrul Vechi Mihai Eminescu” de a surprinde în locații de pe teritoriul orașului, prin 17 secții muzeale pe care le vom concretiza pe rând, istoria orașului și a Țării Carașului în relație cu istoria Banatului, a României și a Europei Centrale. Este rezultatul unei inițiative la care efortul nostru specializat a beneficiat de sprijinul direct și implicarea integrală a D-lui jurist Dumitru Ursu, primarul orașului Oravița și este parte din proiectul dedicat aniversării Teatrului Vechi la 200 ani, în 2017. Sursa Text & Foto: https://oravita.ro/muzeul-monetariei-imperiale-oravita1/

Asociația Culturală „Izvoare Almăjene”, cu ajutorul Primăriei din Bozovici a redeschis „Muzeul Sătesc din Bozovici” în aceeași locație ca și a Muzeul Almăjului inaugurat în anul 1929. Manifestarea a avut ca temă “Muzeul sătesc, punte de legătură între trecut și viitor”. A fost organizată o expoziție de fotografii din Almăj dar și o expoziție de cărți și publicații din Voivodina - Serbia ce a fost dedicată spiritualității românești și prezentată de către domnul prof. Gheorghe Rancu-Bodrog. Colecţiile muzeului cuprind diverse obiecte precum artefacte arheologice, monede, arme, steaguri locale, tablouri vechi şi fotografii de epocă, scrisori, jurnale şi medalii dar și diverse obiecte casnice, piese de port popular sau mobilier specific zonei. Sursa Text & Foto: taraalmajului.ro, pressalert.ro, rudaria-turistica.ro

Muzeul este compus din două săli, una de arheologie şi una de etnografie, unde sunt expuse piese de o valoare deosebită pentru istorie şi cultură. Acestea provin din siturile şi rezervaţiile arheologice de pe raza comunei. Colecţia de etnografie cuprinde şi obiecte legate de pescuit. Ion Dragomir, profesor şi om de cultură pasionat de istorie, geografie şi etnografie, a înfiinţat Muzeul Sătesc din Gornea în anul 1970. Sursa Text & Foto: vatra-mcp.ro

Este un punct de interes pentru vizitatorii Văii Almajului din Banatul montan și prezintă piese de etnografie, ceramică, instrumentar fierărie, instrumentar prelucrare cânepă şi lînă, obiecte religioase vechi, fotografie veche. sursa text & foto

Parcul Central se află în centrul Ansamblului de arhitectură balneară format din Hotelul Decebal, clădirea Cazinoului și Hotelul Traian. Acest parc a fost construit în anul 1886 și este elementul principal al ansamblului arhitectural, în jurul căruia gravitează clădirile, monumente istorice de arhitectură balneară. De îndată ce pășești în parc, vei fi atras de imaginea pitorescă a foişorului, locul în care cânta fanfara în zile de sărbătoare. În timp ce urci treptele, arborele Sequoia gigantea, plantat în anul 1862, te întâmpină, stând măreţ și mărturisind, în tăcere, povestea clădirii ce se întrezărește în fața ta, în aer putându-se simţi parfumul amintirilor din trecut la care acesta a fost martor timp de mai bine de un secol. surse text:  https://www.facebook.com/visitcaras/posts, http://turism.cjcs.ro sursa foto: https://www.facebook.com/visitcaras/posts

Muzeul de sculptură monumentală în andezit este amplasat chiar la intrarea în municipiul Caransebeş, pe şoseaua dinspre Reşiţa. Aici, turiștii se pot plimba și relaxa, admirând un număr de 33 de monumente sculptate cu deosebită măiestrie și atenție la detalii. Aceste monumente au fost expuse în cadrul Simpozionului Internațional de Andezit, desfășurat în cadrul a trei ediții, între anii 2013 și 2015. Materialul utilizat de sculptori este caracterizat prin duritate, rezistenţă la factori meteorologici şi durabilitate în timp, motiv pentru care sculpturile se păstrează foarte bine, putând fi admirate ani de-a rândul, fără a fi puternic deteriorate. sursa text sursa foto